Rana
Rana mea-i adâncă, mamă
Ca și rana ta, da, știu
Hai să n-o mai adâncim
Răni vechi pe suflet ce apasă
Și nu mai lasă, doar cată apropouri...
Știu că nu-ți convin o tonă
Despre mine, unicu-ți copil,
Dar sunt eu de vină oare?
Să mă-nțelegi, înțelg, n-ai putut,
Ar fi putut fi altfel, în fine, asta e...
Poate te-ai gândit la abandon,
Să fiu o piesă din acel muzeu, da sunt..
De judecăți strâmbe ai vrut să te păzești,
Dar nu bine ai calculat, de poate
Ai calculat, cândva, ceva...
De ce mă compari cu alții,
dar pe tine nu?
Nu o mulțime sunt ca mine,
Poate știi și tu.
De ce te tot superi,
și învârți plăci vechi?
E o rană mai veche pe suflet,
Oare e pentru ea medicament?
Relicve sunt monștrii ranchiunii
Toxici în tot, și placa veche,
La acel radio, ce joacă doar un post,
La masă, inundat de nostalgii, și regrete...
Mereu aceeași vrei să rămâi
Ca același radio, la care, să vrei,
Tot nu poți schimba frecvența?
Tu poți schimba frecvența,
Măcar cu o notă mai sus...
Te iubesc, și mândră sunt
că ești, mama mea
Chiar după mulți ani ce
păreau secole de zbucium,
Dar care, privind înapoi,
m-au educat să simt,
Puternic, și să-mi accept multe,
Și tării și slăbiciuni..
Și mă bucur, că nu e prea târziu
să fiu mai bine
Și față de mine,
și, sper, real față de tine...
azi sunt mai stoică :)
