Să fii plin de griji şi aşteptări Şi să pui la suflet, Ca apoi să scoți, să dai şi la ai tăi Din ce eşti, scară spre înalt Sau corzi de durere... Mai rele, mai bune, mai.. aşa cum sunt Nu avem cum da din ce nu avem Din ce nu suntem Chiar de am încerca S-ar irosi, noi neştiind ce era Ah, ce s-a irosit? Iar ele, mamele, o ştiu O ştiu cum trebuie Să dai, înseamnă să ai Să ai, ca să poți să dai... Pentru ai lor copii, Mii, şi griji şi bucurii Ele ştiu, în felul lor, să dea Şi sădesc în noi ceva din ce sunt ele Sau poate din ce nu au apucat să fie încă Din ce ştiu, ce au ştiut, şi ce au vrut să fie... Ele şi tații noştri, vizibili, ori invizibili, Ne găsesc rostul... ** în fine, poate nu e ce gândeşti Din ce ştii, ce cunoşti şi tu, Dar e ce trăiesc şi observ... "Ah, mamele noastre, mamele" Vorba poetului etern 🌾 .... suflet de mamă Mii de gânduri... pe o luncă
